Sărbătorile sunt prilej de bucurie, iar la Hotel Palace Băile Govora devin chiar sărbători de poveste

Deși a început perioada răcoroasă a anului, luna decembrie ne oferă numeroase motive de care să ne bucurăm, pe care să le petrecem alături de cei dragi, în care să ne relaxăm, dar și să ne distrăm. În prag de sărbători, intervine cea mai mare agitație, stresul la locul de muncă apare, fiind atât de multe de făcut, iar acasă ne dorim să fie totul perfect, să gătim cat mai multe preparate tradiționale, pentru a putea primi în casele noastre persoanele pe care le purtăm mereu cu noi în suflet. Este o lună a haosului, dar în mai mare măsură, este luna care trezește în noi toți, spiritul Crăciunului, o dorință de a fi mai buni și de a aduce un zâmbet pe fețele celorlalți.

Parada de 1 decembrie, venirea lui Moș Nicolae și Moș Crăciun, începerea noului an, sunt doar câteva din evenimentele importante care ne încântă în sezonul rece. Luminile colorate, decorațiunile de sărbători, bradul împodobit și mirosul mâncării specifice, îți vor trezi amintirea copilăriei și te vor face să ai parte de experiențe pe care să ți le amintești întotdeauna.

Dar ce facem de sărbători? Cum petrecem aceste evenimente pentru ca ele să fie cât mai frumoase și memorabile? Ce variante avem și ce ar trebui să alegem? Acestea sunt întrebările cu care ne confruntăm majoritatea dintre noi în fiecare an și parcă niciodată nu ajungem rapid la un răspuns care să ne mulțumească.

Dacă stăm să ne gândim, chiar există motive întemeiate pentru care ne este greu să alegem în privința acestor aspecte. Acest lucru se întâmplă deoarece ne dorim să avem alături cât mai mulți oameni pe care îi iubim și care ne sunt alături mereu, și aici intervine problema, întrucât planurile noastre pot să nu coincidă, iar așteptările pe care le avem noi să nu fie în concordanță cu ale celorlalți. În același timp, deși ne dorim să organizăm petrecerile de sărbători în așa fel încât să ne simțim bine și să ne putem bucura din plin de moment, totuși, nu vrem, sau poate că uneori nu ne permitem să optăm pentru ceva extrem de costisitor. Știm deja că în această perioadă prețurile sunt mult mai crescute, în special în cazul vacanțelor, fapt pentru care dacă preferi să îți petreci sărbătorile departe de casă, este important să te interesezi înainte, și să faci rezervări din timp pentru locația aleasă.

Hotelul Palace de la Băile Govora
Dacă ai ajuns aici și te-ai regăsit în descrierea anterioară, înseamnă că norocul tocmai ți-a bătut la ușă. Hotelul Palace de la Băile Govora este alegerea perfectă pe tot parcursul anului, oferind o gamă vastă de servicii benefice, în special, pentru persoanele cu anumite probleme de sănătate. Potrivit oricărei persoane, indiferent de gândurile cu care pleci în vacanță, hotelul se va ridica la așteptările tale, atingând cele mai înalte standarde. Privirea ta va fi încântată de un design splendid, care te duce cu gândul în trecut, în timp ce poți profita de o atmosferă liniștitoare și de facilitățile care îți sunt puse la dispoziție. Pentru persoanele cu probleme de sănătate sau cele care vor să prevină aceste probleme, hotelul deține un centru de balneoterapii, în care poți face inhaloterapie, kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, termoterapie și hidromasaj cu esență de brad. Pentru momentele în care vrei să te relaxezi poți merge la centrul spa & wellness, unde te vei bucura de terapiile cu apă, de masaj și de terapie de relaxare. Pe lângă acestea, în restaurantul făcut după cele mai rafinate gusturi, vor fi desfășurate în perioada sărbătorilor, evenimente speciale.

În perioada 24-27 decembrie ești așteptat într-o atmosferă aparte, care sa-ți transmită spiritul Crăciunului, și să te facă să îți amintești de cum petreceai, cu mult timp în urmă, această perioadă a anului. În noaptea dintre ani, care marchează sfârșitul unui an plin de experiențe și amintiri, și începerea altuia, ce ne așteaptă cu noi surprize, te așteptăm să petrecem împreună, la restaurantul plin de eleganță al hotelului. Mâncărurile delicioase, sălile de bal, ospitalitatea angajaților și muzică excepțională, care va fi cantată live de către cunoscuta artistă, Monica Anghel, te vor face să începi noul capitol din viața ta, cu o primă amintire de neuitat.

Nu uita să ne suni cât mai repede pentru a nu rata această ofertă unică, întrucât noi ne dorim să te cunoaștem, și să dublăm vorbele noastre prin fapte, oferindu-ți o vacanță exact așa cum ai visat.

Distribuie acest articol

Articole asemănătoare

Rezervă o experiență

Pentru a verifica disponibilitatea și tarifele, vă rugăm să completați formularul de mai jos și vă vom contacta în termen de 24 de ore.